ActualitateFără categorieSliderUltima ora

BEC a respins propunerea MAI pentru secția de votare

Ministerul Afacerilor Interne a solicitat, oficial, Biroului Electoral Central să interzică accesul cu telefonul mobil în cabina de vot, invocând reclamațiile legate de faptul că, urmare a înregistrărilor efectuate de alegătorul care a votat un anumit candidat sau o listă de candidați, acesta ar fi recompensat cu bani, bunuri sau alte foloase.

Propunerea MAI de interzicere a intrării în secția de votare cu telefonul mobil a fost respinsă duminică de către Biroul Electoral Central. BEC a adoptat totuși o decizie prin care se interzice utilizarea în cabina de vot a aparatelor de fotografiere, înregistrare sau preluare de imagini.

Decizia nr. 95/29.11.2020 prevede și că sunt interzise comercializarea și sau consumul de alcool în zona de protecție a secției de votare.

Potrivit deciziei BEC, fiecare președinte al Biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în cele mai bune condiții în afara localului de vot, în sediul secției de votare, în jurul sediului și chiar pe străzile și piețele publice până la o distanță de 50 de metri.

Decizia se afișează, prin grija Instituției Prefectului, la intrarea în sediile secțiilor de votare.

Articole similare

Back to top button