Primele impresii în postura de primar

Mădălin Paliță a reușit în acest an să câștige inimile cetățenilor, ieșind învingător în cadrul alegerilor locale. Paliță ocupă postul de primar al comunei Dănești pentru următorii 4 ani.

După primele impresii despre activitatea Primăriei Dănești, primarul susține că motivele de îngrijorare sunt mai multe decât cele de bucurie. În prezent chiar un control de la Curtea de Conturi se află în desfășurare la nivelul primăriei comunei.

Principarea preocupare a edilului Mădălin Paliță este dezvoltarea comunei sale. Primarul susține că pentru el bunăstarea cetățenilor se află în prim-plan, astfel că numeroase proiecte au fost deja inițiate.

Lucrările la nivelul centrului civic din comună au început deja, clădirea urmând a fi modernizată, iar în ceea ce privește primăria din comună va fi și ea reabilitată. Paliță s-a ocupat și de proiectul de gaze aflat în desfășurare, interesându-se de obținerea de avize și cadastru.

Cum sezonul rece se apropie, Mădălin Paliță susține că apariția zăpezii nu-l va lua prin surprindere anul acesta, fiind deja pregătit.

În contextul actual al pandemiei, festivitățile din perioada sărbătorilor de iarnă nu vor mai avea loc, însă primarul comunei Dănești dorește să pună un zâmbet pe chipurile copiilor, oferindu-le cadouri.