ActualitateSliderUltima ora

Angajați DGASPC pozitivi Covid-19

Săptămânal se efectuează aproximativ 700 de teste în cadrul structurilor subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. Sunt testați atât angajații, cât și beneficiarii serviciilor sociale. În cadrul acestora, unele focare se sting, iar altele iau naștere.

În centrele rezidențiale pentru adulți, doar ieri, 10 angajați au fost depistați pozitivi Covid-19.  În acceași zi, alți 16 salariați din cadrul centrelor pentru copii au fost identificați ca fiind infectați cu noul coronavirus. Pe lângă aceștia, 5 beneficiari ai serviciilor sociale au fost declarați pozitivi.

Activitatea la nivelul centrelor se desfășoară însă la parametri normali, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție prevăzute de legislația în vigoare.

Pe de altă parte, focarul de la Centrul de Recuperare și Reabilitare de la Târgu Cărbunești a fost stins zilele trecute. Toți beneficiarii și angajații care au fost testați pozitiv au ieșit din izolare și și-au reluat activitatea.

12 angajați și 25 de beneficari de la Centrul din Târgu Cărbunești au fost atunci depistați pozitivi, toți fiind asimptomatici.

Articole similare

Back to top button