Târgu-Jiu riscă sau nu să intre în carantină?

Autoritățile județene iau în calcul impunerea carantinei și la nivelul municipiului nostru.

Prefectul județului, Cosmin Pistol, susține că nu își dorește ca această măsura drastică să fie adoptată la nivelul municipiului, însă transmite cetățenilor să fie pregătiți și pentru astfel de situații critice.

Măsurile impuse au rolul de a proteja cetățenii în lupta contra infectării cu noul coronavirus. Prefectul îndeamnă locuitorii să respecte în continuare aceste restricții dure, restricții care au și rezultate.

În viziunea primarului Marcel Romanescu ideea de carantină la nivelul municipiului Târgu-Jiu nu există. Edilul consideră că nu era momentul potrivit pentru anunțarea posibilității unui astfel de eveniment. Populației nu trebuie să i se inducă starea de frică.

Romanescu susține că dacă cetățenii țin cont de sfaturile și de măsurile impuse, nu se va ajunge la restricționarea activităților. De asemnea autoritățile locale împreună cu autoritățile abilitate și consiliul județean lucrează împreună pentru a ieși cu bine din această stare de pandemie.

Orașul Târgu-Jiu se află în scenariul roșu de aproximativ două săptămâni. În prezent incidența cazurilor este de 3,33, iar numeroase restricții au fost impuse.