Sprijin pentru victimele violenței domestice

Numărul victimelor violenței domestice este în continuă creștere. O mulțime de ordine de protecție provizorii sunt emise de polițiști, fiind deschise și dosare penale pentru violență domestică.

În sprijinul victimelor vine și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului cu un serviciu social de tip locuință protejată, un cabinet de consiliere vocațională și grup de suport pentru acestea. Proiectul are ca obiectiv îmbunătățirea  și  dezvoltarea măsurilor și serviciilor sociale în scopul prevenirii și combaterii violenței domestice la nivel național.

Serviciul social Locuință Protejată,  are o capacitate de 6 locuri, perioada de găzduire fiind de până la 12 luni. În tot acest timp, sunt furnizate servicii integrate, printre care  cazarea temporară, servicii de consiliere psihologică și medicală și consiliere juridică, în concordanță cu nevoile specifice ale victimelor violenței domestice.

Numărul persoanelor care au cerut sprijin instituției sunt puține însă. DGASPC speră ca victimele să aibă curaj și încredere că vor primi toată atenția de care au nevoie.

Orice persoană care are calitatea de victimă a violenței domestice se poate adresa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, solicitând includerea și admiterea în cadrul locuinței protejate și, după caz, furnizarea de servicii complementare.