Prefectul a luat legătura cu retailerii

În contextul  crizei epidemiologice și a numărului crescut de cazuri de infectare cu noul coronavirus la nivel național, Președintele României a convocat o videoconferință cu toți reprezentanții Guvernului în teritoriu.

Prefecților li s-a transmis să fie fermi în aplicarea măsurilor restrictive impuse pentru a gestiona pandemia Covid-19.  În acest sens, Prefectul de Gorj, Cosmin Pistol a chemat toți directorii marilor magazine care își desfășoară activitatea în oraș și i-a avertizat în privința aglomerației, mai ales în perioada următoare.

Luna decembrie este poate cea mai aglomerată  din an în privința cumpărăturilor. Luna cadourilor aduce și cozi interminabile în magazine. În urma ședinței, vor fi suplimentate casele de marcat și se va încerca inclusiv livrarea la domiciliu a produselor.

Dacă va fi necesar se va limita și numărul persoanelor care au acces simultar în magazin.

Măsurile sunt menite să limiteze răspândirea noului coronavirus și să stopeze creșterea incidenței cumulate la nivelul județului.