Încă 5 cadre medicale infectate

Situația personalului de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu este îngrijorătoare. Linia întâi se infectează cu noul coronavirus, iar din cadre medicale devin pacienți.

În ultimele 14 zile, 22 de angajați ai spitalului au fost depistați ca fiind infectați cu noul coronavirus. 5 dintre aceștia au fost testați pozitivi Covid-19 ieri.

Un îngrijitor, un infirmier și 3 registratori medicali se află acum în izolare. Din fericire, starea lor este stabilă și nu a necesitat internarea. De altfel, din cei 22, doar 5 se află internați cu simptome medii.

Ordinul Ministerului Sănătății prevede că pacienții care au fost diagnosticați cu forma asimptomatică de infecție cu Sars-Cov-2  nu necesită în mod obligatoriu retestare. Aceștia se vor izola la domiciliu pana la împlinirea celor 14 zile ce se calculează de la data recoltării.

Pacienții care nu au efectuat un al doilea test își pot relua activitățile curente sau profesionale cu păstrarea distanțării și purtarea măștii acasă și la locul de muncă pentru încă 10 zile.