ACȚIUNEA TRUCK & BUS

Controale ale autovehiculelor pentru transportul persoanelor sau a mărfurilor au loc în aceasta saptămână în județul Gorj.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj efectuează în perioada 12 – 18 octombrie controale pe raza întregului județ cu privire la verificarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitate de transport mai mare de 8+1 locuri și a autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

În decursul celor 7 zile de controale, polițiștii rutieri au în vedere respectarea de către conducătorii auto a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de  conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

În cazul conducătorilor autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

Acțiunea se desfăşoară sub coordonarea Direcției Rutiere a Poliției Române și are drept scop reducerea gradului de victimizare prin producerea unor accidente de circulație.

Activitățile de control sunt organizate simultan în toate statele membre ale U.E., conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa.