Mai multe localități sub restricții

Rata de infectare în mai multe localități din Gorj a depășit cu mult 1,5 la mia de locuitori. Doar în Alimpești sunt aproximativ 4 cazuri la mia de locuitori, fiind în continuare dispusă măsura suspendării mai multor activități care implică participarea persoanelor în spațiu închis.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Gorj a adoptat o nouă hotărâre prin care 7 unități administrativ-teritoriale intră sub incidența noilor restricții. Stănești, Săcelu, Negomir, Mușetești, Alimpești, Ciuperceni și Novaci au acum suspendată activitatea restaurantelor și cafenelelor în interior, iar cetățenii au obligația de a purta masca de protecție în toate zonele aglomerate. Zona Montană Rânca face excepție de la măsurile restrictive.

Incidența cazurilor în localitățile menționate a crescut brusc în doar câteva zile. La Stănești rata de infectare este 2,76 la mie, o grădiniță fiind acum în scenariul roșu după ce educatoarea a fost depistată pozitivă Covid-19. Peste 2 cazuri la mia de locuitori se regăsesc și în Săcelu și Ciuperceni, Alimpești prezentând cea mai mare incidență cumulată, 3,99.

Elevii mai multor școli din Târgu Jiu studiază acum în scenariul roșu în urma hotărârii CJSU.

Cursanții din învățământul postliceal de la Colegiul Tehnic Ion Mincu studiază acum online. Aceeași metodă de învățare o au acum și elevii unei clase de a VIII-a de la Colegiul Național Tudor Vladimirescu, și preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1.

Totdată s-a instituit și măsura obligativității purtării măștii de protecție de către toate persoanele prezente în spații publice deschis aglomerate din jurul unităților de învățământ pe o distanță de 50 de metri, în intervalul orar 7:00- 21:00.

De asemenea, păstrarea distațării sociale și purtarea măștii în zonele urbane cu trafic pietonal intens este tot obligatorie, mai ales în orele de vârf.