SliderSocialUltima ora

Arestat pentru dare de mită

După ce a fost depistat la volan sub influența alcoolului, un bărbat este cercetat acum și pentru dare de mită. Cel în cauză este inculpat într-un dosar penal aflat în cercetare la Judecătoria Novaci pentru conducere sub influența alcoolului. În ideea de a scăpa „basma curată”, cetățeanul i-a remis unui agent de poliție suma de 5000 de lei pentru ca acesta să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu. Mai precis, în schimbul sumei de bani, polițistul ar fi trebuit să nu efectueze cercetări în dosarul penal menționat, și chiar să distrugă dosarul.

Organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au organizat flagrant, constatând astfel săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Bărbatul a fost inițial reținut pentru 24 de ore, iar judecătorul din cadrul Tribunalului Gorj a admis propunerea Parchetului Județean, fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările în cauză continuă pentru stabilirea adevărului, bărbatul beneficiind în continuare de prezumția de nevinovăție.

Articole similare

Back to top button