Vremea în Gorj

Weekend-ul acesta vremea în județul Gorj se anunță deosebit de caldă, atât sâmbătă cât și duminică. Cerul va fi variabil, cu vânt slab, până la moderat. În zona de munte se vor manifesta intensificări ale vântului, mai ales pe crestele montane, cu viteze cuprinse între 70 și 90 de km/h.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 27 de grade. Pe timpul nopții și mâine dimineață va fi mult mai răcoare, cu minime între 9 și 12 grade, iar duminică dimineață între 9 și 13 grade.

Înnorări, averse și descărcări electrice vor fi prezente duminică seară, spre luni dimineață, când   vremea va suferi schimbări.

La Târgu Jiu, sâmbătă, maxima zilei de 26 de grade celsius va fi atinsă după amiază, urmând ca seara, temperaturile să coboare până la 16 grade.

Duminică dimineața atmosfera va fi răcoroasă, iar termometrul va indica 14 grade, spre prânz temperaturile ridicându-se până la 27 de grade. Cerul va fi predominant noros cu furtuni și precipitații de scurtă durată pe parcursul zilei.