Gorjul la vot

Prezența la vot la nivelul  județului Gorj a depășit media națională de 46%, la urne prezentându-se 54% dintre alegătorii gorjeni. Electoratul din mediul rural a fost aproape dublu față de cel urban, astfel că dintr-un total de 160 301 votanți, peste 100 000 s-au prezentat la secțiile de vot din circumscripțiile comunelor. Media de vârstă a celor mai harnici alegători este între 45 și 64 de ani, urmați de seniorii de peste 65 de ani. La coada clasamentului stau tinerii până în 24 de ani, doar puțin peste 13 000 exercitându-și dreptul la vot duminică.

Printre cei prezenți la secțiile de votare s-au numărat și candidații pentru administrația publică, însoțiți de familii și de prieteni.

Câștigătorul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a venit la urnă însoțit de susținătorii acestuia, printre care și fiica sa, care a votat pentru prima dată.

Cel clasat pe locul al doilea în preferințele târgujienilor, Ciprian Florescu, a fost însoțit la secție de soție și de echipa social-democraților, majoritatea aflați pe lista de consilieri locali sau județeni. La ieșire, Florescu a declarant că a votat pentru dezvoltarea și reîntinerirea  orașului.

Președintele filialei gorjene a Partidului Social Democrat  a votat alături de mezinul familiei. Mihai Weber și fiul său au venit la secție împreună pentru a-și exercita dreptul constituțional, declarând că au ales cu gândul la fiecare gorjean și la viitorul județului și al municipiului.

Și reprezentanții celorlalte formațiuni politice s-au prezentat ieri la urne însoțiți de membrii partidelor care îi susțin. Candidații ALDE la Primăria Municipiului și la Consiliul Județean au declarant că votul lor va decide asupra siguranței și stabilității populației.

Nicolae Davițoiu, liderul PMP Gorj a fost singur la secția de votare, declarând la ieșire că a votat pentru a schimba politica la nivelul județului Gorj.

La nivelul municipiului Târgu Jiu s-au prezentat la urne aproximativ 35% dintre alegători, majoritatea cu vârsta cuprinsă între 45-64 de ani.