Gest frumos al unui excavatorist din Motru, care a găsit un portofel cu bani și carduri

Un excavatorist în vârstă de 48 de ani, din Motru, a găsit un portofel cu 200 de ei, acte și carduri pe bulevardul Trandafirilor, lângă Judecătoria Motru, în timp ce se îndrepta către locul de muncă. Acesta a anunțat poliția. La scurt timp, oamenii legii au găsit  persoana care își pierduse portofelul, un bărbat, de 42 de ani, din comuna Lupoaia.

Bunul pierdut i-a fost restituit chiar de către cel care l-a găsit, care a primit mulțumiri din partea bărbatului.