Ultima ora

Derby la minifotbal

Cel mai așteptat meci al sezonului la minifotbal a sosit. Cele două echipe care se înfruntă sâmbătă de la ora 19:00 la Dolce Vita în Parcul Central au reprezentat județul Gorj și la Campionatul Regional Sud-Vest de la Drobeta Turnu Severin din vară, acolo unde au obținut în total 10 puncte în grupe extrem de dificile. Ca exemple, Peppy Dolce Vita a remizat, 1-1, cu puternica echipă Juventus Sibiu, locul 2 la EMF Champions League în 2016 și locul 4 în acest an, iar Dream Team Târgu Jiu a pierdut la limită, 0-1, cu MAV Sports Timișoara, locul 3 la Champions League anul trecut și în 2017.

În acest moment, Dream Team Târgu Jiu, campioana ultimelor două ediții de campionat, este lider după 7 etape, cu 6 victorii și un singur rezultat de egalitate iar prin rezultatele obținute în ultimii doi ani și prin trofeele câștigate, a stabilit un veritabil record de invincibilitate în minifotbalul din Gorj.

În meciurile directe din sezonul trecut, Dream Team a învins în tur cu scorul de 6-3 iar în retur partida s-a încheiat la egalitate, 2-2.

Vicecampioana ultimelor două sezoane, Peppy Dolce Vita Târgu Jiu, a început greu acest sezon, cu eșecuri la Karma Târgu Jiu și Mica Frăție, dar și-a revenit în ultimele runde când a învins Primăria Bîlteni, Real Târgu Jiu și Profi Târgu Jiu. Peppy Dolce Vita ocupă acum locul 4 în clasament cu 13 puncte, 6 mai puțin ca Dream Team și 3 în minus față de Farmacia Victoria și ISU Gorj care se întâlnesc în joc direct vineri de la ora 22:00.

Program, etapa 8:

Vineri, ora 22:00 – Farmacia Victoria – ISU Gorj

Sâmbătă

Ora 18:00 – Primăria Rovinari – Mica Frăție

Ora 19:00 – Dream Team Târgu Jiu – Peppy Dolce Vita Târgu Jiu

Ora 20:00 – Minprest Rovinari – Primăria Bîlteni

Ora 21:00 – Real Târgu Jiu – Karma Târgu Jiu

Ora 22:00 – Provincialii – Profi Târgu Jiu

Sâmbătă au loc și jocurile etapei a 6-a din Campionatul Primăriilor din județul Gorj. Meciurile încep la ora 12:00 și se încheie la ora 18:00. Cel mai interesant duel al zilei este cel dintre liderul cu victorii pe linie în primele 5 etape, Târgu Cărbunești, și ocupanta locului 3, Motru.

Program, etapa 6, sâmbătă:

Ora 12:00 – Telești – Turceni

Ora 13:00 – Turburea – Cîlnic

Ora 14:00 – Drăguțești – Albeni

Ora 15:00 – Târgu Cărbunești – Motru

Ora 16:00 – Bălănești – Fărcășești

Ora 17:00 – Bumbești Jiu – Roșia de Amaradia

Weekend-ul fotbalistic în Complexul Dolce Vita din Parcul Central Târgu Jiu se încheie duminică, odată cu jocurile etapei a 6-a din Campionatul Firmelor și Instituțiilor Publice din Gorj.

Liderul IJJ Gorj joacă împotriva celor de la Marckon, un duel interesant este cel dintre Carrefour și Succes Nic Com, FC Anna încearcă să țină pasul cu liderul în meciul cu Macofil în timp ce Acvila caută cea de-a doua victorie a sezonului în partida cu România Hidro Service.

Program, etapa 6, duminică

Ora 15:00 – I.J.J. Gorj – Marckon

Ora 16:00 – Carrefour Târgu Jiu – Succes Nic Com

Ora 17:00 – Macofil – FC Anna

Ora 18:00 – Acvila – România Hidro Service

 

Articole similare

Back to top button