Ultima ora

Bărbat reținut pentru că a încălcat un ordin de restricție. Și-a bătut copiii, apoi a mers la fosta soție

A ajuns după gratii pentru că și-a bătut copiii, apoi, la fel de furios, a plecat în căutarea fostei soții. Aceasta a alertat imediat polițiștii care i-au dat de urmă bărbatului agresiv și l-au băgat în arest. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Aninoasa. Era băut când a lovit cei doi copii minori, aflaţi pe o bază sportivă din centrul oraşului Ţicleni. El a fost prins de oamenii legii acasă la fosta soție, în orașul Țicleni.

Întrucât persoana în cauză se manifesta agresiv, aceasta a fost imobilizată şi condusă la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor, ocazie cu care s-a stabilit că se afla sub efectul unui ordin de protecție emis de Judecătoria Târgu Cărbuneşti, care îi interzicea să se apropie de fosta soţie, cei doi copii minori și de domiciliul acestora.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și astăzi a ajuns în fața magistraților.

Articole similare

Back to top button