Tânăr jefuit în Piața Centrală

Un tânăr de 16 ani, din comuna Negomir, a fost jefuit de alți doi adolescenți în Piața Centrală din Târgu Jiu. Un tânăr de 17 ani, din comuna Scoarţa, cu multe dosare penale la activ, și altul de 18 ani, din comuna Băleşti, l-au lovit și i-au furat 100 de lei. Când băiatul a vrut să sune la 112, hoții i-au luat telefonul, l-au distrus și au fugit. Agresorii au fost identificați rapid de polițiști și au fost reținuți 24 de ore. După o noapte petrecută în arest, cei doi tineri au fost plasați sub control judiciar pentru 30 de zile, măsură dictată de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu.