Răniți în munți

Un copil, în vârstă de zece ani, s-a rănit grav în munți. Acesta era cu tatăl său, a căzut și s-a lovit de o stâncă. Salvamontiștii au ajuns primii la el, în Parâng, apoi copilul a fost preluat de medici și transportat la spital. Aceasta nu a fost singura intervenție a salvatorilor montani. Un bătrân de 80 de ani a căzut și el de pe o stâncă, trei turiști francezi s-au rătăcit din cauza furtunii în Pasul Vâlcan, iar un alt turist și-a rupt un picior la Rânca.