Ultima ora

Ce rezultate au obținut echipele din Gorj care au participat la Campionatul Regional Sud-Vest la minifotbal

Județul Gorj a fost reprezentat de două echipe la acest turneu, Dream Team Târgu Jiu și Peppy Dolce Vita Târgu Jiu iar acestea au obținut rezultate meritorii. Cele două echipe nu au reușit însă să se califice mai departe de faza grupelor.

Șansele de calificare din grupe ale celor două echipe erau reduse încă de la tragerea la sorți. Dream Team și Peppy Dolce Vita nu au avut noroc și au picat în grupe foarte dificile, cu unele dintre cele mai bune echipe din țară la minifotbal. Cu toate astea, cele două reprezentante ale Campionatului Județean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu au lăsat o impresie plăcută, atât prin jocul prestat cât și prin rezultatele obținute.

Peppy Dolce Vita Târgu Jiu a fost una dintre surprizele plăcute ale Campionatului Regional Sud-Vest de la Drobeta Turnu Severin. Echipa lui Daniel Buleac și Petrișor Gurică a câștigat primul meci din grupă, 1-0 cu puternica echipă campioană de la Vâlcea, Boromir Râmnicu Vâlcea iar apoi a remizat cu Sporting Brad, scor 2-2 și s-a impus la loviturile de la 7 metri. A doua zi de competiție nu a fost la fel de reușită pentru vicecampioana Gorjului. Peppy Dolce Vita a pierdut clar duelul cu Codavinci Reșița, campioana de la Caraș Severin, scor 1-7, iar apoi a reușit un egal de prestigiu cu finalista Ligii Campionilor din 2016, Juventus Sibiu, scor 1-1, egal urmat de victoria celor de la Juventus după executarea loviturilor de departajare. De remarcat evoluția foarte bună a echipei în condițiile în care a fost lipsită de aportul celui mai bun jucător din campionat, Alexandru Mainerici, a jucătorului celor de la Pandurii 2 Târgu Jiu, Roberto Dumitru dar și a portarului titular, Remus Lilea. În plus, Dolce Vita nu s-a putut baza la primele două jocuri pe Daniel Bălașa iar la ultimele două jocuri pe Aurel Amzucu. Peppy Dolce Vita a acumulat la finalul grupei B 6 puncte, insuficiente pentru calificare însă deoarece trei echipe au terminat cu 7 puncte, Sporting Brad, Juventus Sibiu și Codavinci Reșița. Primele două au acces în faza sferturilor de finală.

Rezultate Peppy Dolce Vita Târgu Jiu, grupa B

  • cu Boromir Râmnicu Vâlcea

2-2 (4-2) cu Sporting Brad după executarea loviturilor de la 7 metri

1-7 cu Codavinci Reșița

1-1 (1-3) cu Juventus Sibiu după executarea loviturilor de la 7 metri

Lot Peppy Dolce Vita, Campionatul Regional de la Severin:

Adrian Preoteasa și Claudiu Manole – portari

Aurel Amzucu, Valentin Ciolacu, Ionuț David, Daniel Bălașa, Ionuț Olaru, Daniel Cojocaru, Alexandru Mainerici, Daniel Buleac, Paul Druc, Marius Cioiu, Andrei Dragu

Delegați: Daniel Buleac și Petrișor Gurică

Dream Team Târgu Jiu a făcut parte din grupa C și a debutat cu un egal, 1-1 cu Inter Călan, golul egalizator al celor din Călan venind în ultimul minut de joc. Echipa din Hunedora s-a impus apoi la executarea loviturilor de la 7 metri, luând 2 puncte din acest joc iar Dream Team doar unul. Campioana Gorjului a pierdut apoi următoarele două dueluri disputate în compania unor echipe extrem de puternice, 0-1 cu MAV Sports Timișoara și 0-3 cu FC Hermannstadt Sibiu, fiind eliminată cu o etapă înainte de final. Echipa pregătită de Bogdan Chiriac și Ion Cănăvoiu și-a salvat blazonul în ultimul joc al grupei prin victoria, scor 7-4, contra echipei Enjoy Craiova și a terminat turneul cu 4 puncte acumulate. Dream Team a evoluat la acest turneu cu doi jucători cu probleme cu accidentările, Ion Al-Ioani și Eduard Frățilescu și a fost nevoită să se descurce fără Bogdan Dănăricu în a doua zi de competiție.

Rezultate Dream Team Târgu Jiu, grupa C

1-1 (2-3) cu Inter Călan după executarea loviturilor de la 7 metri

0-1 cu MAV Sports Timișoara

0-3 cu FC Hermannstadt Sibiu

7-4 cu Enjoy Craiova

Lot Dream Team, Campionatul Regional de la Severin:

Dragoș Constantinescu și Alin Pavel – portari

Cristian Barbu, Ion Cănăvoiu, Radu Dăianu, Viorel Cojocaru, Mihai Oproiu, Alexandru Ștefan, Ștefan Doldur, Bogdan Chiriac, Mario Găman, Bogdan Dănăricu, Ionuț Țilivea, Andrei Mirea, Eduard Frățilescu și Ion Al-Ioani – jucători

Delegat: Bogdan Chiriac

Cele 6 echipe de la Campionatul Regional Sud-Vest care s-au calificat la Campionatul Național de la Bacău sunt: MAV Sports Timișoara, Juventus Sibiu, FC Hermannstadt Sibiu, MFC Corvinul Hunedoara, Sporting Brad și Phoenix Craiova. Campioana regiunii Sud-Vest s-a încununat MAV Sports Timișoara după victoria din finală, 4-2 cu Juventus Sibiu. Medaliile de bronz le-au revenit celor de la FC Hermannstadt Sibiu după succesul cu 5-2 în finala mică împotriva celor de la MFC Corvinul Hunedoara. Cel mai bun jucător al turneului a fost declarat Nicolae Constândana de la MAV Sports iar cel mai bun portar Marius Zăvoi de la FC Hermannstadt Sibiu. Premierea a fost făcută de primarul orașului Drobeta Turnu Severin, de secretarul general al Federației de Minifotbal din România, Attila Takacs și de organizatorul local, Octavian Goga.

Articole similare

Back to top button